Centrul Belcolade devine prima fabrică de ciocolată din lume neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon

10 dec. 2021

Angajamentele noastre
Programul Cacao-Trace

Cea mai mare investiție făcută vreodată de companie aproape că va dubla capacitatea unității sale emblematice de producție din Erembodegem, datorită cererii în continuă creștere de ciocolată belgiană sustenabilă.

Grupul Puratos a anunțat că a început o expansiune majoră la unitatea sa de producție Belcolade din Erembodegem, Belgia. Alături de o creștere semnificativă a capacității și îmbunătățirea flexibilității pentru a deservi mai bine clienții din întreaga lume, unitatea extinsă din Erembodegem va permite accelerarea inovației. Un aspect important este că aceasta va fi și un „exemplu de producție sustenabilă de ciocolată,” conform declarațiilor lui Jean-Philippe Michaux, CFO și Head of Sustainability al Puratos.

Atunci când se va finaliza prima etapă, în anul 2023, se va reconfirma faptul că Belcolade este ciocolata veritabilă aleasă de ciocolatieri, patiseri și brutari.

Cea mai mare investiție de capital din istoria Puratos

„Dată fiind creșterea accelerată a cererii consumatorilor de ciocolată belgiană sustenabilă și fiind singura afacere de familie care produce o astfel de ciocolată, a fost o mișcare firească pentru noi să ne extindem în Erembodegem,” declară Youri Dumont, director al unității comerciale pentru ciocolată din cadrul Puratos. „În următorii cinci ani, producția Belcolade va fi aproape dublă, iar clienții vor beneficia de inovație care inspiră adusă pe piață mai repede decât oricând.”

Dezvoltarea Belcolade se datorează programului Cacao-Trace inițiat de Puratos și ingredientelor din cacao de calitate superioară pe care le furnizează. Mai mult decât oricare alt program de aprovizionare existent, Cacao-Trace oferă beneficii fermierilor arborilor de cacao, care primesc un preț mai bun pentru boabele lor de calitate și un Bonus de Ciocolată pentru fiecare kilogram de ciocolată Cacao-Trace vândut.

Un plan de sustenabilitate

În conformitate cu Angajamentul Puratos față de generațiile viitoare, întregul amplasament Belcolade va deveni neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Va funcționa 100% în baza electricității regenerabile, eliminând astfel cu totul combustibilii fosili. De asemenea, unitatea se va aproviziona în proporție de 90% cu apă provenită din apă de ploaie colectată. Aceste măsuri sunt fundamentale pentru angajamentul companiei de a ajunge la neutralitate din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2025, conform spuselor lui Michaux.

Această investiție va fi finanțată printr-un nou împrumut sustenabil acordat de KBC.

Comentând cu privire la investiție, Dumont spune: „În anii '80, Puratos a decis să protejeze unul dintre cele mai prețioase elemente ale moștenirii culinare belgiene, ciocolata belgiană. Drept urmare, în anul 1988 am investit într-o fabrică și am lansat marca Belcolade, oferind ciocolată de cea mai bună calitate produsă exclusiv în Belgia - în Erembodegem. Suntem foarte entuziasmați de această extindere și de beneficiile pe care le va aduce ea clienților noștri valoroși, partenerilor, angajaților și zonei locale, pentru că vom recruta aproximativ 100 de colegi în următorii ani. Alături de echipa noastră extinsă de experți de încredere, experimentați și pasionați, având echipamente de ultimă generație și o moștenire bine înrădăcinată în inima Belgiei, așteptăm cu nerăbdare să aducem pe piață și mai multă ciocolată Cacao-Trace unică, delicioasă și sustenabilă.”

Descoperă mai multe articole

Cacao-Trace

Cacao-Trace

Descoperă puterea programului Cacao-Trace, singurul program de ciocolată sustenabilă.

Meseria de ciocolatier

Meseria de ciocolatier: pasiunea pentru lucrurile dulci din viață

Descoperă drumul dulce-amărui al ciocolatierilor, de la rețete de patru secole vechime, la primele praline de ciocolată.

Chocolatist: Cum faci din pralinele de suflet un mod de viață

Chocolatist: Cum faci din pralinele de suflet un mod de viață

Descoperă Chocolatist online pe Bakeronline România, primul shopping center virtual din România care oferă acces la produse locale de brutărie, patiserie, cofetărie și ciocolaterie și, în același timp, ajută brutarii, patiserii, cofetarii și ciocolatierii să vândă online.

Când ciocolata devine artă

Când ciocolata devine artă

Când vine vorba despre creativitate în lumea ciocolatei, profesioniștii din domeniu vor spune probabil că au văzut tot ce se putea vedea. “Bleu Chocolat” a lui Stéphane Leroux le dovedește însă că se înșeală.