Elevii Bakery School au preparat și donează cozonaci de Paște bătrânilor aflați în grija fundației Prețuiește Clipa

15 apr. 2022

București, 14 aprilie 2022 – Cei 15 elevi ai Bakery School din clasa a X-a, alături de cei 25 de elevi ai clasei a IX-a vor prepara cozonaci în cadrul orelor de practică, pe care îi vor dona Centrului de Plasament Casa Mogoșoaia, precum și celor 25 de bătrâni înscriși în programul Gătim pentru bunici din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, administrat de Fundația Prețuiește Clipa. Bakery School e înființat de grupul belgian Puratos, unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime inovative. Sub supravegherea și îndrumarea unui coordonator Bakery School, elevii vor prepara cozonacii respectând rețetele tradiționale.

,,Responsabilitatea socială și importanța de a da mai departe binele primit sunt parte din elementele de bază care au fondat Bakery School. Este extrem de emoționant să descoperim dedicarea și empatia acestor copii pentru persoane vulnerabile, când la rândul lor fiecare are o dramă de familie pe care o duce pe umeri zilnic. Sunt copii din familii defavorizate, mulți trăiesc doar cu un părinte și trebuie să muncească după școală pentru a-și ajuta familiile. Le mulțumim celor de la fundația Prețuiește Clipa că le-au dat ocazia să se implice, să aducă bucurie pe chipurile unor bunici, să se simtă importanți și folositori.” Gabriela Bereș Country Manager pentru Europa Centrală și de Est, Puratos România

„Mulțumim în numele tuturor bătrânilor și copiilor care au primit produsele realizate de elevii Bakery School Romania, pentru implicare, generozitate și disponibilitatea de a sprijini acțiunile noastre. Pentru unii dintre acești bunici, voluntarii care le duc săptămânal hrană caldă sunt singurele persoane care le trec pragul, oferindu-le și un zâmbet și o vorbă bună. În această perioadă, în care ne pregătim sufletește pentru Sfânta Sărbătoare, suntem siguri că și pentru acești copii și bătrâni, cozonacii de Paște realizați de elevii Bakery School vor aduce spiritul Sărbătorii Pascale mai aproape, dar în același timp, le vor transmite că nu sunt singuri, că cineva le este aproape, indiferent de modul în care noi putem realiza acest lucru.” Georgeta Nenciu Fondator Prețuiește Clipa

Bakery School este prima școală în sistem dual din România dedicată industriei de brutărie, patiserie, ciocolaterie. Înființată din resurse exclusiv private de Puratos România, parte a grupului belgian Puratos, școala în sistem dual deschisă în Tărtășești, județul Dâmbovița, are 24 de elevi în clasa a IX-a și alți 15 elevi în clasa a X-a. Cele două clase sunt parte din proiectul amplu Bakery School pe care Puratos România l-a lansat în 2020, prin care dorește să demareze investiții de aproape jumătate de milion de euro în următorii trei ani, în dezvoltarea a trei școli în sistem dual pentru această industrie în județele Cluj, Iași și Dâmbovița. Dascălii care predau la Bakery School sunt: Corina Elena Gheorghe – profesor teorie Industrie alimentară (Brutărie), Ruxandra Proca – profesor teorie Alimentație publică (Cofetărie), Ana Mușat – Maistru instructor (Tutore) practică Brutărie, Cristina Stancu – Maistru instructor (Tutore) practică Cofetărie.

Despre Puratos

Grupul Puratos este unul dintre cei mai importanți producători globali de materii prime pentru industria de panificaţie, patiserie şi ciocolaterie. Compania a fost fondată în Belgia în 1919, cu sediul central la Bruxelles, are peste 9.000 de angajaţi în 71 de ţări, deține 63 de unităţi de producţie şi 88 de centre de inovaţie, oferind clienților ingrediente calitative și nutritive adaptate cerințelor locale. Produsele Puratos sunt comercializate în peste 100 de ţări. 

Puratos România oferă materii prime pentru sectorul alimentar şi servicii specializate clienților săi din sectorul industrial, artizanal și retail printr-o reţea de 10 filiale la nivel național şi prin cele două centre de inovație, din București și Cluj-Napoca, destinate testării de produse și ingrediente inovatoare. Compania a fost înființată în anul 1995, în București, având în prezent o unitate de producție în județul Ilfov, cu trei linii de producţie distincte (linie de margarină, linie de mixuri pentru patiserie şi brutărie, respectiv o linie pentru umpluturi cu fructe, creme pe bază de apă și glazuri) şi 150 de angajaţi. Puratos România este unul dintre principalii jucători din sectorul de ingrediente pentru industria alimentară, având un portofoliu extins de produse, printre care maiele active și inactive, cereale încolțite și infuzate în maia lichidă, ciocolată belgiană Belcolade, umpluturi cu fructe, glazuri, creme fine pentru deserturi.