Preferințe de gust la nivel global

Nutrition
Consumer Insights
Produse pentru aromatizare
Noutăți

Lumea aromelor este una foarte dinamică. În acest articol, Catherine Vermeulen, expert în arome la Puratos, ne dezvăluie tendințele internaționale și regionale în domeniu, dar și viziunea ei asupra viitorului aromelor.

Tendințe care migrează

Ca expert în arome, Catherine urmărește îndeaproape toate tendințele și evoluțiile din piață. Urmare a dimensiunii globale a muncii ei, Catherine poate vedea dimensiunile regionale, dar și internaționale ale acestor tendințe. „Tendințele în China, Europa ori Statele Unite pot fi destul de diferite. Dar cum oamenii călătoresc din ce în ce mai mult, și trendurile migrează odată cu ei”, spune Catherine.

Tendința 1: Matcha

Un bun exemplu de „trenduri migratoare” este matcha, un tip de ceai verde asiatic. În Japonia, este servit în cadrul unor ceremonii care urmează un ritual specific. Este un produs Premium, foarte scump, cu un gust delicat, iar acum a devenit popular în toate regiunile globului. Vedem acum, în Europa, o mulțime de produse cu aromă de matcha, cum ar fi băuturi răcoritoare, macarons, torturi sau înghețată.

Tendința 2: rețete dulci, indulgente

Un alt exemplu de trend regional care cucerește lumea este cel al rețetelor de răsfăț precum „tres leche”. Acest produs de tip caramel, originar din America Latină, se regăsește acum în multe siropuri, umpluturi și topping-uri vândute în afara acestei regiuni.

Tendința 3: trandafirii (Orientul Mijlociu)

Floarea de trandafir este o aromă tradițională și foarte apreciată în Orientul Mijlociu. Încă nu a călătorit cu adevărat în alte regiuni, dar poate foarte bine să o facă, în anii care vin.

Tendința 4: susanul negru (Asia)

Altă tendință deocamdată regională este susanul negru, aromă a cărei utilizare în Asia practic a explodat. Catherine se așteaptă ca susanul negru să ajungă și în alte regiuni, pe viitor, în condițiile în care oameni ajunși în Asia își doresc să se bucure de această aromă și după întoarcerea acasă.

Tendința 5: produsele naturale

Unul din trendurile care cresc cel mai rapid este preferința consumatorilor față de produse naturale și chiar organice. De aceea și cererea pentru arome naturale este foarte mare, mai ales pe piețele mature care au deja cadrul legal necesar și puterea financiară de a se îndrepta în această direcție.

Este adevărat că aromele naturale sunt mai scumpe de obicei, dar, în Europa și în Statele Unite, sunt deja o mulțime de consumatori care le cer și care sunt dispuși să plătească în plus pentru ele. Nu este necesar totuși, pentru că aromele artificiale sunt la fel de sigure precum cele naturale (citește articolul „Aromele: mai mult decât simplul gust” ca să afli mai multe despre scopul aromelor), dar există o concepție înnăscută potrivit căreia natural înseamnă „sănătos” ori „mai bun pentru mine”.

În China, lucrurile stau încă diferit. Cum legislația chineză nu face distincție între aromele naturale și cele artificiale, să scrii pe etichetă că un produs conține „arome naturale” nu este o opțiune. De aceea, producătorii chinezi din domeniul alimentar aleg adesea o soluție sigură și sustenabilă, cum ar fi aromele artificiale.

Tendința 6: mierea

Popularitatea în creștere a mierii este strâns legată de interesul ”contagios” și tot mai mare al oamenilor pentru sănătate și o stare generală de bine. Mierea are o imagine atât de naturală, pozitivă și sănătoasă încât este de așteptat să aibă succes în continuare, la nivel global și pentru mult timp.

Tendința 7: ierburi aromate, condimente, mirodenii

Și utilizarea ierburilor aromate, a mirodeniilor și a condimentelor este un adevărat trend. Popularitatea lor este adesea legată de un anume sezon, o anume sărbătoare, o regiune specifică sau de un moment special al consumului. Dar ierburile, condimentele și mirodeniile pot fi utilizate și de sine stătător. Scorțișoara, care este prezentă în aproape orice desert de Crăciun, este un bun exemplu în acest sens. La fel și ceaiul, care era cândva limitat la India, în timp ce acum poți comanda un ceai cu lapte în orice Starbucks din lume. O altă tendință este să combini ierburi, mirodenii și condimente cu arome ceva mai tradiționale, cum ar fi busuioc și grepfruit, rozmarin și zmeură, ghimbir și ananas ori piper și căpșuni. Acesta poate fi modul potrivit de a introduce delicat mirodenii și condimente noi pe o piață ori cu o nouă utilizare, ca pas premergător apariției unei arome complet noi.

Tendința 8: influențe din alte categorii de produse

Catherine urmărește și tendințele din alte categorii de produse. Nu se concentrează exclusiv pe produsele de brutărie, patiserie ori ciocolaterie pentru care Puratos se implică în mod activ, ci se uită și la alte segmente, mai dinamice, cum ar fi designul interior, moda sau băuturile răcoritoare. „Aceste segmente ne pot inspira în mod real. Un exemplu din lumea băuturilor răcoritoare este castravetele, care – deși nu este chiar așa ‘sexy’ – mă aștept să izbucnească și în patiserie, într-o zi, datorită gustului său proaspăt. Ori culoarea violet, care a fost selectată, la un moment dat, culoarea anului în design interior. Urmare a acestui fapt, multe țări asiatice au început să utilizeze rădăcinile purpurii de ube ca să obțină acea culoare. Cremele sau torturile pe bază de ube au început să apară pe piața asiatică și au ajuns foarte repede și în bucătăriile, magazinele și în cataloagele de patiserie din Statele Unite”, spune Catherine.

Tendința 9: aromele sărate

S-ar putea să nu fie cea mai puternică tendință a momentului, dar cu siguranță este în creștere, iar Catherine se așteaptă să se extindă puternic, la un moment dat. „Mulți oameni preferă gustul sărat în locul celui dulce, așa că sunt convinsă că dezvoltarea mai multor rețete sărate poate fi o mare oportunitate pentru Puratos. Există deja exemple, cum ar fi biscuiții sărați (cei cu arome de wasabi ori cu aripioare de pui, de la Oreo) și, bineînțeles, ciocolata cu ceapă coaptă, sare de mare sau chili. Nu-ți fac poftă exemplele acestea?”, adaugă expertul Puratos.

Tendințe viitoare

În afara aromelor sărate, Catherine este convinsă că domeniul aromelor va continua să vină cu noi idei și soluții pe care Puratos va ști să le capitalizeze. „Cred că rolul aromelor va continua să crească, în viitor. Standardele noastre actuale s-ar putea schimba. Mă gândesc la utilizarea făinii de insecte, a proteinelor și a uleiului, de exemplu. Acestea sunt deja considerate normale în Asia și Africa și mă aștept să ajungă și în Europa, determinate de interesul față de sustenabilitate și de aspectele pozitive pentru sănătate. Însă gustul insectelor, care este foarte particular, poate fi o chestiune care să declanșeze contradicții puternice, în sensul că fie îți place, fie îl urăști. Așadar, pentru a fi acceptat de consumatorul mediu, gustul trebuie ajustat și va fi nevoie de arome pentru a ascunde notele neplăcute și a le potența, în schimb, pe cele care plac”, explică expertul Puratos în arome.

 

 

Cum răspunde Puratos acestor tendințe

Cu o prezență globală și cu dorința de a îndeplini așteptările clienților, de a anticipa și a fi pregătit pentru viitor, Puratos se implică activ în colectarea și distribuirea studiilor despre consumatori. În acest sens, Puratos organizează periodic evenimente, întâlniri și degustări destinate consumatorilor, pentru a face schimb de idei cu privire la ce este relevant în 2020, 2025, 2030 și așa mai departe. Puratos derulează în mod regulat studii uriașe în rândul consumatorilor, numite Taste Tomorrow, surprinzând momente din fiecare regiune și intervievând bloggeri, chefi, trend-setteri și consumatori de peste tot din lume.

Puratos folosește și  Sensobus -„centru mobile de cercetare” unde invită consumatorii să aleagă rețeta ori produsul preferate. Aceste centre permit angajaților Puratos să înțeleagă modul în care consumatorii reacționează față de un produs dinainte ca acesta să fie pus în vânzare, asigurându-se astfel că sunt lansate pe piață doar produsele relevante.

Pe baza informațiilor pe care studiile și laboratoarele senzoriale le oferă, Puratos nu numai că poate răspunde tendințelor actuale, ci și analizează activ ori chiar definește trendurile care apar. Aceasta ne permite să adaptăm permanent gustul produselor la preferințele pieței locale, dar și să fim mereu cu un pas înainte, vânzând ori promovând clienților noștri cele mai promițătoare concepte și inovații.


Vrei să afli mai mult despre utilizarea aromelor? Ori vrei să cercetezi efectul diferitelor arome dintr-un produs nou? Contactează reprezentantul local.

Te interesează mai multe informații despre arome? Citește articolul nostru de pe blog „Aromele: mai mult decât simplul gust”.