Viziune & misiune

La Puratos, știm că oamenii din întreaga lume acordă tot mai multă atenție calității alimentelor pe care le consumă. Observând și analizând lumea din jurul nostru în ceea ce privește componenta esențială a grupului nostru – ADN-ul nostru – am definit viziunea noastră asupra viitorului, pe care se fundamentează direcția strategică pe termen lung a companiei noastre.

Viziunea noastră

Noi credem că oamenii vor acorda în viitor din ce în ce mai multă importanță calității alimentelor pe care le consumă.

Misiunea noastră

La Puratos, suntem aproape de clienții și consumatorii de pretutindeni. Transformăm tehnologii și experiențe din culturi gastronomice din întreaga lume în noi oportunități, pentru a ne ajuta clienții să aibă mai mult succes în afacerile lor.

Obiectivul nostru este să le oferim consumatorilor încredere absolută. Și datorită prezenței noastre la nivel mondial și a înțelegerii diferitelor culturi, încercăm să fim o sursă de inspirație de idei noi, oferindu-le totodată oamenilor din companie cele mai bune oportunități de dezvoltare profesională.

Puratos vision & mission

Lucrăm cu clienții noștri întotdeauna ca parteneri, astfel încât să poată continua să ofere clienților lor cele mai bune produse. Scopul nostru este să fim partenerii lor de încredere în inovație.

A fi parteneri de încredere în inovație pentru clienții noștri necesită atenția noastră deplină în fiecare moment. Modul nostru de a face lucrurile și valorile noastre ne ajută să ne atingem obiectivele.

Acestea ne ghidează în tot ceea ce facem, fiind necesară o abordare impecabilă a calității și a serviciilor pentru a câștiga încrederea clienților.

Identitatea noastră

Unicornul simbolizează etica și curajul. Renumitul animal mitologic reprezintă toate principiile pe care le susținem.

Clienții noștri

Clienții noștri sunt artizani, producători industriali, supermarket-uri sau alimentație publică. IIndiferent de mărimea afacerii lor, suntem parteneri pentru dezvoltare.

Read more

Discover more About Puratos

Cum acționăm

Modul Puratos de a acționa are la bază încrederea.

Read more

Discover more About Puratos